Ce înseamnă, de fapt, să fii „conectat cu tine însuți”?

‘Ascultă-ți corpul’, ‘observă ce simți acum în corp’, ‘unde în corp simți senzația asta?’ – dacă faci psihoterapie probabil ți s-a zis asta în cabinet, dacă nu foarte posibil să fi auzit acest îndemn în materialele de psihoeducație pe care le consumi online, și totuși, ce înseamnă, de fapt, să fii conectat cu tine însuți?

Pe scurt, a fi conectat cu tine însuți înseamnă să trăiești în contact cu emoțiile, gândurile, valorile și nevoile tale și să îți orientezi acțiunile, viața în acord cu ele. Senzațiile din corp sunt una dintre principalele căi prin care ne conectăm cu noi înșine, mintea are tendința de a țese povești, însă corpul ne oferă întotdeauna indicii despre experiența noastră.

Pentru o bună parte dintre noi conștientizarea corporală aduce beneficii precum: reglarea emoțională, conectarea cu propriile nevoi și reducerea comportamentelor compulsive. Însă, atunci când există un trecut însoțit de traumă sau anxietate severă, atenția excesivă asupra senzațiilor corporale poate amplifica disconfortul psihologic (Mehling et al., 2012; Farb et al., 2015; Hanley et al., 2017, Van Dam et al, 2017). Spre exemplu, aceeași experiență în corp de puls crescut și tensiune musculară poate fi interpretată de o persoană ca entuziasm și de altă persoană ca amenințare. Care este diferența între cele două? Trecutul.

Ecoul trecutului în prezent

Ceea ce trăim în prezent nu este realitatea pură și obiectivă așa cum se întâmplă, ci ceea ce interpretăm în funcție de istoricul de viață și credințele noastre despre lume (am scris despre asta aici și îți recomand să citești pentru a înțelege mai bine cum funcționăm ca oameni). Cu alte cuvinte, creierul tău generează constant ipoteze despre ce înseamnă semnalele primite în corp.

Pentru unii dintre noi, atenția intensă asupra senzațiilor poate reactiva circuite emoționale asociate cu suferința, pericol sau experiențe dureroase. Modul în care percepem aceste semnale corporale este un element cheie în buna noastră funcționare: poți percepe activarea fiziologică care însoțește o emoție ca pe o pierdere a controlului și, ca urmare, să dezvolți obiceiul de a te distrage sau retrage din situații care pot declanșa aceea emoție. De ce nu este un mecanism bun? Pentru că emoțiile au un ciclu natural în care urcă, ating un vârf și apoi scad. Atunci când le interpretezi ca fiind periculoase, nu ajungi să observi acest ciclu, pentru că fugi de ele și, pe termen lung, emoțiile devin tot mai înfricoșătoare, deoarece nu mai ai ocazia să vezi că le poți tolera. Emoția pe care nu o trăim se transformă în suferință.

Mindfulness versus anxietate

Dacă exercițiile de mindfulness te agită, îți cresc anxietatea sau te duc în amintiri neplăcute NU înseamnă că le faci greșit, ci este foarte posibil să ai nevoie să le introduci treptat, cu suport. Poate că sistemul tău nervos corelează anumite semnale în corp cu experiențe anterioare dificile. În acest caz, faptul că stai în liniște, că îți monitorizezi respirația sau bătăile inimii nu te va relaxa și nici nu te va conecta cu sinele tău atât de ‘căutat’, eventual te va conecta cu părți din tine de care fugi, cu durere, cu teamă – în orice caz nu se va simți bine. Este în regulă, nu trebuie să forțezi. Înainte de a practica conectarea cu sinele prin atenția la corp, mai ai câțiva pași de parcurs: ai nevoie sa te simți în siguranță, ai nevoie să știi că te poți regla emoțional când simți acel disconfort.

Capacitatea de a rămâne în contact cu sine presupune ca la tine în interior să fie bine. Iar dacă nu este, devine esențial să știi cum să gestionezi acel disconfort. În terapie numim asta autoreglare.

Integrare, integrare, integrare!

Acum este un moment bun să explic riscul informațiilor oferite (aruncate! aș vrea să spun) fără un context potrivit, fără partea de integrare.

De exemplu, auzi că soluția este să te conectezi cu tine prin corp, ți se explică chiar și o tehnică despre cum poți face asta. Încerci. Și, în loc de calm, contactul cu corpul se simte neplăcut și te activează. Ce derivă de aici? Este posibil să simți frustrare și să concluzionezi că ‘metoda nu funcționează’ și nu îi mai dai nicio șansă pe viitor. Sau varianta mai rea: te învinovățești tot pe tine pentru că nu reușești să pui în practică ‘cum trebuie’. Niciuna dintre aceste concluzii nu te apropie de ceea ce ai nevoie și nu îți aduce beneficii. Dacă ceea ce am descris îți sună cunoscut, cel mai probabil sistemul tău nervos încă nu percepe orientarea spre interior ca pe un loc sigur. Iar dacă ani la rând ai stat departe de propriile senzații, nu a fost o alegere conștientă, ci o strategie care, la un moment dat, te-a ajutat să faci față.

Așadar, este foarte bine să ne conectăm cu noi înșine, dar pentru fiecare acest parcurs arată diferit. Când procese complexe sunt reduse la recomandări generale, ele nu ajută, ci dimpotrivă pot aduce mai multă confuzie decât claritate!

 

Referințe

Farb, N., Daubenmier, J., Price, C. J., Gard, T., Kerr, C., Dunn, B. D., … & Mehling, W. E. (2015). Interoception, contemplative practice, and health. Frontiers in psychology, 6, 763.

Hanley, A. W., Baker, A. K., & Garland, E. L. (2017). Self-interest may not be entirely in the interest of the self: Association between selflessness, dispositional mindfulness and psychological well-being. Personality and individual differences, 117, 166-171.

Mehling, W. E., Price, C., Daubenmier, J. J., Acree, M., Bartmess, E., & Stewart, A. (2012). The multidimensional assessment of interoceptive awareness (MAIA). PloS one, 7(11), e48230.

Van Dam, N. T., Van Vugt, M. K., Vago, D. R., Schmalzl, L., Saron, C. D., Olendzki, A., … & Meyer, D. E. (2018). Mind the hype: A critical evaluation and prescriptive agenda for research on mindfulness and meditation. Perspectives on psychological science, 13(1), 36-61.