Psihoterapie Individuală

Psihoterapie Individuala

Fiecare dintre noi este un întreg univers. Te văd ca fiind mult mai mult decât suma gândurilor și emoțiilor tale, iar în cadrul procesului psihoterapeutic vom explora toate dimensiunile existenței tale. De la aspectele biologice și intrapsihice până la cele interpersonale, culturale și transcendentale – îți voi înțelege povestea în contextul tău unic. Psihoterapia te poate conduce către tine- fără măști și fără mecanisme de adaptare care nu îți mai folosesc.

Tot psihoterapia te poate ajuta să locuiești în corpul tău în siguranță. În urma unei călătorii psihoterapeutice bine parcurse vei dobândi reziliență, te vei exprima liber și îți vei permite să trăiești deplin, să fii prezent în propria viată. Mai mult, vei prelua controlul asupra vieții tale, învățând să iei decizii orientate către viitorul pe care vrei să îl construiești, lăsând în urmă alegerile influențate de frică. 

Ai ocazia să îți dezvolți abilitățile de comunicare, să înveți cum să îți gestionezi emoțiile și să respecți atât limitele tale, cât și ale celorlalți – în mod natural, vei întări și relațiile semnificative din viața ta. Terapia este nu este o călătorie liniară și nu de puține ori, coborâm înainte de a ajunge la destinație. Uneori înfruntăm frici ascunse, umbre ale trecutului, durere neexplorată sau durere căreia nu i-am dat voie să o simțim și astfel nu a mai trecut. Te asigur că nu vei fi singur/ă pe acest drum – voi fi alături de tine, pas cu pas, indiferent cât de complicat este drumul. 

În esență, invitația mea este către lărgirea perspectivei. Nu îți cer să vii pentru a te schimba și nici nu-ți promit că voi transforma lumea în locul tău. Însă, împreună putem face curățenie pentru ca tu să vezi mai clar. Vreau să percepi realitatea ta ca pe un teren fertil și să explorezi cu bucuria, curiozitatea și spontaneitatea unui copil, păstrând înțelepciunea unui adult. 

Cadrul Sesiunilor

Sesiuni de 50 de minute, susținute săptămânal în aceeași zi și la aceeași oră

Aleg să susțin sesiunile de terapie online pentru că prețuiesc atât timpul meu, cât și al tău. Cred cu tărie că putem crea un spațiu terapeutic cu succes atunci când fiecare dintre noi se află într-un loc în care se simte în siguranță. În plus, îmi doresc să ajung la cât mai mulți dintre voi. Iubesc diversitatea oamenilor și vreau să lucrez și cu cei care nu au posibilitatea de a veni în cabinet, fie că le este greu fizic sau călătoresc prin lume. 

Indiferent dacă ai identificat precis aspectele pe care dorești să le abordezi sau simți doar că ceva nu e în regulă fără să poți preciza exact ce, vom folosi prima noastră întâlnire înțelegerii nevoilor și contextului tău. În același timp ai ocazia de a descoperi abordarea mea și de a pune întrebări. Decizia de a începe acest proces poate fi grea, așa că mi-am dorit să te încurajez reducând prima sesiune la prețul de 100 ron. Îmi doresc să te simți confortabil și să primești susținere încă de la primul pas. 

Durata terapiei variază în funcție de interacțiunea noastră și de nevoile tale specifice. Un lucru este sigur însă: schimbările și progresul se construiesc treptat – nu există o soluție rapidă într-o singură ședință.

Angajamentul meu față de tine

Pentru ca relația dintre mine și tine să fie una de siguranță și bazată pe onestitate și respect este important să setăm un cadru. Însă, înainte de a îți cere să respecți acest cadru al relației noastre, este important ca tu să știi care sunt obligațiile mele ca psihoterapeut în relația cu tine. Aici poți găsi detaliat Codul Deontologic al profesiei de psiholog cu drept de liberă practică.

Ce îți promit:

Confidențialitate Totală. Toate informațiile discutate în timpul ședințelor vor rămâne strict confidențiale, cu excepția cazurilor în care siguranța ta sau a altora este în pericol.

Respect. Îmi tratez fiecare client cu respect și fără judecăți. 

Profesionalism. Voi menține standarde înalte de profesionalism și voi continua să mă educ și să mă formez în domeniul psihoterapiei pentru a-ți oferi cele mai bune servicii posibile.

Transparență. Sunt deschisă cu privire la metodele și tehnicile folosite, precum și cu privire la așteptările pe care le am de la ședințele noastre.

Personalizare. Voi adapta abordările și tehnicile terapeutice la nevoile și obiectivele tale specifice.

Autenticitate. Sunt autentică și sinceră în interacțiunile noastre.

Ce este psihoterapia integrativă

Dacă ai privit în interiorul tău înțelegi că suntem ființe complexe. Psihoterapia integrativă recunoaște și onorează această natură a noastră permițând o abordare holistică printr-o gamă variată de instrumente. Modelul integrativ propune o înțelegere dinamică a dezvoltării umane conectând procesele noastre interne cu influențele variate ale mediului extern. 

Îți propun să percepi spațiul terapeutic creat între tine și psihoterapeut ca fiind un microcosmos. În acest microcosmos ai libertatea să explorezi, să experimentezi, să greșești și să trăiești în deplină siguranță acele situații care în viața de zi cu zi pot părea copleșitoare. Această „mini-lume” îți aparține și fiecare pas în călătoria ta este întâmpinat cu sprijin, răbdare și compasiune. Având în minte această metaforă poți înțelege mai bine de ce această abordare pune accentul pe relația dintre terapeut și client – o relație terapeutică autentică devine fundația creșterii personale. Acestea fiind spuse, catalizatorul schimbării ești chiar TU. Rezultatele cele mai valoroase în psihoterapie sunt obținute atunci când există o implicare activă atât din partea terapeutului cât și a ta. Procesul terapeutic presupune un angajament semnificativ de timp și prezență. 

De ce să optezi pentru psihoterapia integrativă

Sunt multe tipuri de abordări psihoterapeutice, fiecare cu punctele sale forte. Alegerea opțiunii care ți se potrivește cel mai bine depinde de tine și te încurajez să citești puțin și să iei o decizie informată. 

Psihoterapia integrativă ar putea fi ceea ce cauți dacă:

  • Simți că nevoile tale necesită o abordare multidimensională
  • Cauți o abordare flexibilă și personalizată
  • Nu ai răspuns bine la terapii tradiționale focalizate pe o singură abordare
  • Îți dorești o înțelegere profundă a sinelui
  • Îți dorești să lucrezi într-o relație deschisă și colaborativă
  • Te confrunți cu dificultăți complexe care nu pot fi abordate dintr-o singură perspectivă
  • Nu dorești doar tratarea simptomelor, ci  și o înțelegere mai profundă a cauzelor dificultăților tale
  • Ai o perspectivă holistică și înțelegi că omul este o ființă bio-psiho-socială
  • Dorești să integrezi experiențele trecute în prezentul tău

Cum lucrez eu

Terapia pe care o practic îmbină progresele recente din neuroștiință cu fundamentele solide ale teoriilor psihologice consacrate precum teoria atașamentului, psihanaliză, terapia Gestalt, abordarea cognitiv-comportamentală, perspectiva umanistă și înțelegerea psihosomatică.

Viziunea mea asupra sesiunilor este aceea a unei colaborări în care suntem parteneri egali, însă cu îndeletniciri și responsabilități diferite: tu ești expertul în ceea ce privește viața ta, iar eu sunt expertul care supervizează călătoria cu ajutorul instrumentelor învățate de- lungul anilor de studiu și experiență. 

Scopul meu nu sunt neapărat schimbările, ci ca tu sa reușești să vezi că în realitatea ta există mai multe opțiuni – lucrăm la a îți extinde percepția. 

La finalul fiecărei sesiuni, alocăm câteva minute pentru a oferi feedback – această practică va consolida o relație deschisă și va contribui la îmbunătățirea continuă a procesului terapeutic. În plus, vei avea ocazia să exersezi și să îți dezvolți o abilitate  importantă de comunicare în fiecare întâlnire.

Sesiunile noastre  săptămânale sunt doar o parte din călătoria ta terapeutică. Pentru rezultate reale, este important să integrezi în viața ta de zi cu zi ceea ce înveți. Temele și exercițiile între sesiuni îți permit să aplici ceea ce ai descoperit în terapie. Consider că este important să ai oportunitatea de a experimenta emoții noi, într-un ritm gradual și dozat, în timp ce ești susținut de terapeutul tău. 

Mai mult decât orice vreau să știi că îți voi cere doar lucruri testate și trăite personal de către mine. Nu voi propune nici un exercițiu sau tehnică pe care să nu-l fi experimentat deja din poziția ta, fiecare indicație vine dintr-o înțelegere profundă și autentică a procesului. 

Responsabilitățile tale

– Onestitate. Să fii sincer și deschis în discuțiile noastre.

– Punctualitate. Să te angajezi să participi la ședințele programate și să comunici în avans dacă trebuie să anulezi. O anulare făcută cu mai puțin de 24 de ore înainte va fi taxată la valoarea completă a ședinței.

– Angajament Financiar. Să respecți termenele și modalitățile de plată convenite pentru ședințele de terapie. 

– Respectarea Spațiului și Timpului Terapeutic. Să tratezi cu respect spațiul terapeutic și să eviți comportamentele nepotrivite. Ședințele durează 50 de minute și nu pot fi prelungite pentru a nu afecta următoarele programări.

Intrebari Frecvente

Psihoterapia individuală este un proces care explorează toate dimensiunile existenței tale – biologice, intrapsihice, interpersonale, culturale și transcendentale. Te ajută să te cunoști mai bine, să îți gestionezi emoțiile, să îți întărești relațiile semnificative și să preiei controlul asupra vieții tale. Este un spațiu sigur în care poți înfrunta frici, dureri din trecut și mecanisme de adaptare care nu îți mai folosesc, pentru a trăi o viață mai autentică și împlinită.

Sesiunile durează 50 de minute și se desfășoară săptămânal, în aceeași zi și la aceeași oră. Acestea sunt susținute online, pentru a oferi confort și accesibilitate, indiferent de locația ta. Prima sesiune are un preț redus de 100 RON și este dedicată înțelegerii nevoilor tale și prezentării abordării terapeutice. Durata terapiei variază în funcție de nevoile tale specifice, iar progresul se construiește treptat.

Psihoterapia integrativă este o abordare holistică ce recunoaște complexitatea ființei umane. Aceasta combină diverse teorii și tehnici psihologice pentru a răspunde nevoilor tale unice. Este potrivită dacă ai nevoie de o abordare multidimensională, îți dorești o înțelegere profundă a sinelui, cauți o relație terapeutică deschisă și colaborativă sau te confrunți cu dificultăți complexe care necesită o perspectivă flexibilă.

Psihoterapia te ajută să îți dezvolți abilitățile de comunicare, să îți gestionezi emoțiile, să respecți limitele tale și ale celorlalți, să îți întărești relațiile semnificative și să iei decizii orientate către viitorul pe care ți-l dorești. De asemenea, îți oferă un spațiu sigur pentru a explora fricile, durerile și umbrele trecutului, astfel încât să poți trăi prezentul cu mai multă bucurie și autenticitate.

Este important să fii onest și deschis în discuții, să respecți programările și să comunici în avans eventualele anulări (anulările cu mai puțin de 24 de ore înainte vor fi taxate integral). De asemenea, trebuie să respecți termenele de plată și să tratezi cu respect spațiul terapeutic. Implicarea activă și angajamentul tău sunt esențiale pentru succesul procesului terapeutic.

Lasă-mi un mesaj scurt despre ce vrei să lucrăm și te voi contacta pentru o discuție.