Ce înseamnă, de fapt, să fii „conectat cu tine însuți”?

‘Ascultă-ți corpul’, ‘observă ce simți acum în corp’, ‘unde în corp simți senzația asta?’ – dacă faci psihoterapie probabil ai primit aceste întrebări, dacă nu foarte posibil să fi auzit acest îndemn în materialele de psihoeducație pe care le consumi online, și totuși, ce înseamnă, de fapt, să fii conectat cu tine însuți?

Pe foarte pe scurt, a fi conectat cu tine însuți înseamnă să trăiești în contact cu emoțiile, gândurile, valorile și nevoile tale și să îți orientezi alegerile, viața în acord cu ele. Atunci când există o relație a sinelui cu sine poți contura cine ești dincolo de cine ți s-a spus că ești sau trebuie să fii. Apare o congruență între dorințele și acțiunile tale.

Senzațiile din corp reprezintă una dintre principalele căi prin care ne conectăm cu noi înșine. Mintea are tendința de a țese povești, însă corpul ne oferă întotdeauna indicii despre experiența noastră. Așadar, un început bun este să înveți să acorzi atenție corpului tău: ce îți transmite printr-o strângere în piept, o tensiune musculară, agitație, maxilar încordat și altele. Despre această parte de atenție la propriul corp aș vrea să îți povestesc mai multe în rândurile următoare.

Pentru o bună parte dintre noi conștientizarea corporală aduce beneficii precum reglarea emoțională, conectarea cu propriile nevoi și reducerea comportamentelor compulsive. De exemplu, având acest obicei de a înțelege cum te simți în prezent este posibil să observi că scrolling-ul acela încearcă să rezolve oboseala dar nu face decât să îți fure din timpul pentru tine sau cei dragi și că tu ești absent din corpul tău în acele momente. Poate observi că atunci când ești mereu ‘ocupat’ nu faci decât să fugi de anxietate sau o emoție pe care nu vrei să o simți, pe care poate o percepi a fi prea mult, însă ceea ce devine mult este energia pe care o canalizezi pentru a ‘fugi’ – corpul tău îți poate spune asta și te poate feri de astfel de capcane.

Atunci când acorzi atenție felului în care te simți în lumea fizică și nu te mai pierzi in ideile și impresiile pe care le ai în mintea ta începi să faci alegeri mai bune.

Acestea fiind zise, este important să ști că atunci când există un trecut însoțit de traumă sau anxietate severă, atenția excesivă asupra senzațiilor corporale poate amplifica disconfortul psihologic (Mehling et al., 2012; Farb et al., 2015; Hanley et al., 2017, Van Dam et al, 2017). Este posibil ca aceeași senzație în corp de puls crescut și tensiune musculară să fie interpretată de o persoană ca entuziasm și de altă persoană ca amenințare. Care este diferența între cele două? Trecutul.

Ecoul trecutului în prezent

Ceea ce noi experimentăm nu este realitatea pură și obiectivă – așa cum se întâmplă ea. Percepem ceea ce interpretăm în funcție de istoricul de viață și credințele noastre despre lume (am scris despre asta aici și îți recomand să citești pentru a înțelege mai bine cum funcționăm).

Cu alte cuvinte, creierul tău generează constant ipoteze despre ce înseamnă semnalele primite de la corp.

De aceea, pentru unii dintre noi atenția intensă asupra senzațiilor poate reactiva circuite emoționale asociate cu suferința, pericol sau experiențe dureroase. Modul în care înțelegem semnalele corporale este un element cheie în buna noastră funcționare. De exemplu, poți percepe activarea fiziologică care însoțește o emoție ca pe o pierdere a controlului și, ca urmare, să dezvolți obiceiul de a te distrage sau retrage din situații care pot declanșa aceea emoție. De ce nu este un mecanism bun? Pentru că emoțiile au un ciclu natural în care urcă, ating un vârf și apoi scad. Atunci când le interpretezi ca fiind periculoase, nu ajungi să observi acest ciclu, pentru că fugi de ele și, pe termen lung, emoțiile devin tot mai înfricoșătoare, deoarece nu mai ai ocazia să vezi că le poți tolera.

Emoția pe care nu o trăim se transformă în suferință.

Mindfulness versus anxietate

Dacă exercițiile de mindfulness te agită, îți cresc anxietatea sau te duc în amintiri neplăcute NU înseamnă că le faci greșit, ci este foarte posibil să ai nevoie să le introduci treptat, cu suport. Poate că sistemul tău nervos corelează anumite semnale în corp cu experiențe anterioare dificile. În acest caz, faptul că stai în liniște nu te va relaxa și nici nu te va conecta cu sinele tău atât de ‘căutat’, eventual te va conecta cu părți din tine de care fugi, cu durere, cu teamă – în orice caz nu se va simți bine. Este în regulă, nu trebuie să forțezi. Înainte de a practica conectarea cu sinele prin atenția la corp, mai ai câțiva pași de parcurs: ai nevoie sa te simți în siguranță, ai nevoie să știi că te poți regla emoțional când simți acel disconfort.

Capacitatea de a rămâne în contact cu sine presupune ca la tine în interior să fie bine. Iar dacă nu este, devine esențial să știi cum să gestionezi acel disconfort. În terapie numim asta autoreglare.

Integrare, integrare, integrare!

Acum este un moment bun să explic riscul informațiilor oferite (aruncate! aș vrea să spun) fără un context potrivit, fără partea de integrare.

De exemplu, auzi că soluția este să te conectezi cu tine prin corp, ți se explică chiar și o tehnică despre cum poți face asta. Încerci. Și, în loc de calm, contactul cu corpul se simte neplăcut și te activează. Ce derivă de aici? Este posibil să simți frustrare și să concluzionezi că ‘metoda nu funcționează’ și nu îi mai dai nicio șansă pe viitor. Asta înseamnă că pierzi oportunitatea de a folosi o tehnică care real îți poate îmbunătăți starea de bine.

Varianta și mai rea: te învinovățești tot pe tine pentru că nu reușești să pui în practică ‘cum trebuie’.  Partea aceea care te critică primește scena aici și în loc de conectare se adâncește tot mai mult aceea fragmentare, acel gol. Dacă ceea ce am descris îți este familiar, cel mai probabil sistemul tău nervos încă nu percepe orientarea spre interior ca pe un loc sigur. Ani la rând ai stat departe de propriile senzații pentru că la un moment dat această strategie te-a ajutat să faci față. O tehnică nu te va ajuta să abandonezi acest mod de a fi care ție îți folosește până la urmă, un proces da. Da, scriu asta pentru a te încuraja să intri într-un proces de terapie dacă te regăsești în ceea ce povestesc. Însă, mai important de atât este ca tu să afli că nu este nimic în neregulă cu tine dacă ‘conectarea cu sine‘ ți se pare de domeniul SF-ului, dacă nu înțelegi sau nu funcționează.

Amintește-ți că ceea ce vezi pe social media este de cele mai multe ori produsul final al unui proces mai lung și că tehnica împărtășită de un psihoterapeut (sau nu) poate veni din dorința de a ajuta, însă nu este soluția miraculoasă pentru felul în care te simți și este posibil să nu aibă efectul dorit.

Așadar, este foarte bine să ne conectăm cu noi înșine, dar pentru fiecare acest parcurs arată diferit. Nu reducem procese complexe la recomandări generale sau ‘tips-uri’/ ‘ X pași pentru Y rezolvare’ pentru că ele nu mai ajută, ci dimpotrivă riscă să genereze mai multă confuzie decât claritate.

 

Referințe

Farb, N., Daubenmier, J., Price, C. J., Gard, T., Kerr, C., Dunn, B. D., … & Mehling, W. E. (2015). Interoception, contemplative practice, and health. Frontiers in psychology, 6, 763.

Hanley, A. W., Baker, A. K., & Garland, E. L. (2017). Self-interest may not be entirely in the interest of the self: Association between selflessness, dispositional mindfulness and psychological well-being. Personality and individual differences, 117, 166-171.

Mehling, W. E., Price, C., Daubenmier, J. J., Acree, M., Bartmess, E., & Stewart, A. (2012). The multidimensional assessment of interoceptive awareness (MAIA). PloS one, 7(11), e48230.

Van Dam, N. T., Van Vugt, M. K., Vago, D. R., Schmalzl, L., Saron, C. D., Olendzki, A., … & Meyer, D. E. (2018). Mind the hype: A critical evaluation and prescriptive agenda for research on mindfulness and meditation. Perspectives on psychological science, 13(1), 36-61.