În Termeni Simpli, Despre Lucruri Complicate: Minte, Corp Și Suflet.

SUFLETUL – este esența, spiritul, sinele, conștiința (alege un cuvânt în funcție de cum vezi tu lumea), cine suntem în mod fundamental, ceea ce nu poate fi observat, ci doar trăit.

MINTEA – este o unealta, un instrument – ea interpretează, organizează, proiectează.

CORPUL – este cel care conține sufletul și prin care noi reușim să experimentăm lumea.

Pornind de la “definițiile” de mai sus, îți spun că atunci când ne trăim viața cu scopul de a satisface nevoile minții (vocea aia care caută validare, confort, distragere) facem lucrurile greșit (părerea mea, bineînțeles!)

Atunci când TU (sufletul/spiritul/sinele/conștiința) nu setezi direcția, mintea ta o va face în locul tău.

Busola după care se ghidează creierul tău are ca NORD siguranța, tradusă prin atașamentul față de cunoscut și predictibilitate. Mintea va alege mereu familiaritatea, chiar dacă nu duce nicăieri sau doare. Aceasta este limitarea din fabrică: creierul este un motor predictiv. El bifează ca pozitiv când reușește să “prezică” în mod corect ceea ce urmează. Ce mai contează că tu te dai cu capul de aceeași pereți și te doare, când el a știut EXACT că asta se va întâmpla? Bifăm pozitiv, cum am zis…

Trăiești ghidat de o unealtă. Una smart ce-i drept, dar este o unealtă!

Acțiunile și deciziile tale sunt ghidate de nevoia de siguranță, frici și tipare vechi – toate astea pentru că direcția este setată de instrument și nu de TINE.

Instrument care, dacă nu e folosit conștient, începe să preia el controlul pentru că cineva trebuie să și conducă, nu?

Ce face corpul în tot acest timp?

Ei bine, el este cel care știe tot ce se întâmplă și resimte lipsa ta ca simptom.

Oboseala, tensiunea, stresul și chiar lipsa sensului și a ta îl ajung din urmă. Acesta e momentul în care el începe sa îți dea semnale.

În acest punct, deja discutăm despre o ființă fragmentată: o viață trăită pentru a liniști mintea, un spirit rătăcit și un corp care suferă.

Și nu, mintea NU este personajul negativ în toată “drama” expusă de mine. Mintea face ce știe ea mai bine și cum știe ea mai bine în lipsa unei alternative. Ea a preluat rolul ăsta pentru că TU nu ești acolo să îi oferi alte obiective, a preluat conducerea pentru că locul era liber.

Unde ești? Asta este o întrebare pentru tine, fiecare avem propriile rătăciri…

Fie că nu te mai găsești printre frici, oboseală și stres, fie că te pierzi între ecrane și acest flux continuu de informație sau că pur și simplu ești prins într-o buclă de genul job -> casă -> weekend, primul pas este să te oprești și să înțelegi care este Nordul tău. Începe cu această întrebare și apoi identifică o primă acțiune care să te direcționeze către ceea ce este în acord cu tine.

Mintea, la fel ca un mușchi sau o unealtă poate fi șlefuită, recalibrată și adusă la o formă optimă. Numai că pentru asta, ai nevoie sa te aduci pe tine acasă. Să trăiești în propria viață. Și da, poate că la început nu îți va plăcea ce descoperi. Poate că nu ai răspunsuri la întrebările pe care te invit să ți le adresezi sau poate că Nordul tău pare atât de departe încât simți deznădejde privind către el. De cele mai multe ori construcțiile nu încep din zona de confort, ci cu săpatul unei gropi care apoi servește ca fundație. De ce când vine vorba de parcursul nostru am fugi de crearea acelei fundații? Oare ne este mai ușor să construim ziduri?

Suntem minte, corp și suflet – simpla clarificare a acestei alcătuiri îți poate schimba perspectiva și te poate ajuta să te raportezi diferit la propria viață.

TU NU EȘTI MINTEA TA – pornește de aici și restabilește contactul cu tine.

Din spațiul ăsta te invit să călătorești către tine, o să îți placă, promit!

Despre cum lucrăm cu legătura dintre minte și corp în terapie poți citi pe pagina relația cu corpul.