Corpul Meu Este O Resursă: Sistemul Nervos

De Ce Sistemul Nervos?

‚Corpul meu este o resursă’ – este laitmotivul zilelor acestea pentru mine, așa că pornind de la această convingere am decis să îți vorbesc despre corp dintr-o perspectivă psihoterapeutică. Cum funcționează corpul tău? Ce rol joacă în procesul de vindecare emoțională? Ce legătură există între corp și identitatea noastră? De ce este important să fim atenți la semnalele subtile pe care corpul ni le trimite? Articolul acesta, precum și cele care vor urma, îți vor răspunde la întrebări. Îți voi explica relația dintre corpul și mintea ta și cum corpul mediază relația cu mediul exterior, pentru că înțelegerea profundă a acestor procese îți poate aduce congruență și coerență. Voi combina psihoeducația cu exemple concrete și perspective personale – sper sa le primești cu deschidere!

La începutul vieții tale, ai existat ca un CORP, mângâiat și îngrijit de un ALTUL, adesea de mama.

Modul în care ea a interacționat cu tine, atât fizic (atingeri), cât și emoțional (acordarea ei la nevoile tale), a avut un impact profund asupra felului în care tu ți-ai simțit propriul corp. Corpul tău a înregistrat experiențele timpurii în memoria sa cu mult înainte ca tu să începi să poți verbaliza ceea ce trăiești. Pe măsură ce crești, observi că poți primi reacții pozitive sau negative din partea celor din jur, începi să înveți ce se așteaptă de la tine: plânsul este „rău”, iar calmul este „bun”. Căutarea aprobării și teama de a nu fi validat te pot face să sacrifici din autenticitate și creativitate, în favoarea conformității. În teorie, se discută despre conflictul dintre nevoia de autenticitate și nevoia de atașament.

Așadar, începutul călătoriei noastre presupune adesea să ne bazăm pe ceilalți pentru a înțelege cine suntem și cum funcționează lumea din jurul nostru. Pentru a ne adapta dezvoltăm mecanisme de apărare: unii dintre noi devin timizi și retrași, iar alții exagerează pentru a atrage atenția. Oricare ar fi mecanismul pe care îl alegem, riscăm să pierdem legătura cu realitatea noastră interioară și cu propria curiozitate de a descoperi. Este foarte ușor să uităm să ne bazam pe propriile simțuri!

Putem explora, învăța și crește atunci când suntem în contact cu mediul nostru prin senzații, percepție, apariția și conștientizarea emoțiilor. Corpul nostru este puntea principală prin care ne conectăm cu lumea din jur. Cu alte cuvinte, trăirile noastre sunt reflectate în corp prin senzații – dacă nu le conștientizăm, nu putem înțelege ce ne este benefic. Mai mult, atunci când ne ascultăm corpul, reușim să liniștim mintea și să reducem starea de agitație pentru că ne aduce un sentiment de siguranță. Iată de ce este atât de important să înțelegem propriul mecanism interior!

Structura Și Funcțiile Sistemului Nervos

Sistemul nostru nervos conectează corpul de mediul extern, corpul de creier și creierul de corp cu rolul de a activa, controla și coordona toate funcțiile din organism. Informația sistemului nervos provine atât de la cele cinci simțuri primare (auz, văz, miros, gust și tactil), dar și de la alte simțuri mai puțin cunoscute  precum propriocepția (percepția poziției și mișcării corpului) sau nocicepția (percepția durerii). În funcție de structură putem împărți sistemul nervos în central (creierul și coloana vertebrală) și periferic (toți nervii din afara creierului și a coloanei vertebrale). Însă, dacă ne uităm la acest sistem din punct de vedere funcțional delimităm Sistemul Nervos Somatic și Sistemul Nervos Vegetativ (Sistemul Nervos Autonom). Sistemul Nervos Somatic este responsabil pentru conștientizarea mediului înconjurător și reacțiile voluntare față de stimuli. Pe de altă parte Sistemul Nervos Autonom controlează funcțiile involuntare ale corpului (ritmul cardiac, respirația, digestia, răspunsul la stres) și este împărțit la rândul său în două subsisteme: sistemul nervos simpatic și sistemul nervos parasimpatic – împreună au rolul de a menține o stare de homeostază. Când corpul se află într-o stare de homeostază, ne simțim relaxați și în siguranță în mediul nostru curent.

Fugă, Luptă Sau Îngheț

Pentru a înțelege cum jonglează aceste doua subsisteme (simpatic si parasimpatic)  vizualizează- te atunci când ești într-o situație tensionată: îți bate inima rapid, simți mușchii încordați, respirația îți este accelerată – în aceste momente este activ sistemul nervos simpatic care te pregătește de o reacție. El preia controlul automat atunci când simte o amenințare, fiind responsabil de acel răspuns de luptă, fugă sau înghețare de care sunt sigură că ai auzit deja din foarte multe podcasturi. Pe scurt, în fața unui pericol, reacționăm prin luptă, fugă sau înghețare, iar sistemul simpatic este cel care reglează aceste răspunsuri automate care adesea pot face diferența între viață și moarte. Ceea ce este esențial să reții de aici este că pentru a ne pregăti pentru una dintre aceste trei reacții la pericol, anumite funcții sunt prioritizate în defavoarea altora. Spre exemplu, pentru a economisi energie, procesul de digestie și funcțiile legate de reproducere sunt inhibate. Aceste ajustări fiziologice sunt vitale în supraviețuirea noastră, dar pot avea și efecte negative atunci când suntem expuși la stres prelungit, ne confruntăm cu anxietate, traume sau când suntem hipervigilenți. Cât timp putem trăi într-o stare de bine și echilibru având digestia încetinită? Nu foarte mult timp! Atunci când corpul operează în supraviețuire mai devreme sau mai târziu încep să apară probleme pentru că el nu este construit pentru a funcționa într-o stare continuă de alertă.

Partea bună este că la capătul opus există sistemul nervos parasimpatic! Acesta îți conservă energia, îți relaxează corpul și încetinește acele funcții activate de sistemul nervos simpatic pentru a permite regenerarea. De aceea este atât de important ca cele două subsisteme să alterneze. Fără intervenția sistemului nervos parasimpatic rămânem în acea stare de dezechilibru în care funcțiile organismului legate de gestionarea pericolului sunt într-o activitate intensă, în timp ce altele care nu sunt implicate în gestionarea pericolului sunt neglijate. Partea mai puțin bună este că sistemul nervos parasimpatic nu poate funcționa corespunzător atunci când suntem într-o stare constantă de alertă.

Vedeta Sistemului Nostru Nervos: Nervul Vag

Nervul vag este cel mai lung dintre cei doisprezece nervi cranieni, el circulând către toate organele importante, cu excepția glandelor suprarenale și a tiroidei. Are rolul de a supraveghea funcționarea sistemului nervos parasimpatic. Pentru a înțelege pe deplin importanța nervului vag, este esențial să luăm în considerare rolul său în procese vitale precum reglarea ritmului cardiac, controlul fluxului sanguin, frecvența respiratorie, digestia, gestionarea inflamației și a răspunsului imun, influențarea stării de spirit, percepția gustului, sensibilitatea pielii și a mușchilor, precum și reflexele esențiale precum înghițirea, tusea, strănutul, senzațiile de greață și vărsături. Nervul vag acționează ca un canal de comunicare între creierul nostru și corp, permițând schimburi de informații între acestea fără a fi nevoie de conștientizarea noastră. Acest nerv transmite continuu semnale despre starea noastră fiziologică și nevoile organelor interne, permițând corpului să facă ajustări rapide pentru a menține homeostazia.

Traumele fizice, infecțiile virale, stresul sau tulburările emoționale  pot afecta funcționarea nervului vag rezultând în simptome diferite: probleme gastrointestinale, dificultăți în reflexele naturale, simptome vasovagale (amețeli, leșin), probleme respiratorii, modificări ale ritmului cardiac, reacții prelungite sau exagerate la stres.

Teoria Polivagală dezvoltată de Stephen Porges (1995) expune cum nervul vag reglează funcțiile autonome ale corpului și comportamentele sociale pe parcursul dezvoltării. Porges și-a dedicat cariera acestui subiect și studiile realizate de el și colaboratorii săi îți oferă un tablou întregit despre nervul vag. Îți recomand un articol recent din care să poți înțelege direcția studiilor realizate de Porges aici.

Aplicație Practică

Am explicat succint principalele sarcini ale sistemului nostru nervos: el este responsabil pentru a monitoriza atât interiorul, cât și exteriorul organismului, pentru a transmite mesaje și a acționa în consecință. În afara de stocarea și procesarea informațiilor pe care le primim prin simțuri, sistemul nervos este responsabil și pentru păstrarea amintirilor. Dacă ai fost într-un proces terapeutic, poate ți s-a explicat cum corpul tău păstrează amintiri pe care tu poate nu le mai accesezi conștient. În psihoterapie se lucrează mult cu corpul, iar prin abordarea mea integrativă și convingerea profundă că omul este o ființă bio-psiho-socială, nu pot decât să văd corpul ca pe o resursă, așa cum am menționat la începutul articolului.

Pentru mine, momentul în care am realizat cât de inteligent este corpul meu și cât de multe lucruri face într-un ritm continuu a fost un moment de transformare. Această conștientizare m-a determinat să fiu mai blândă și recunoscătoare în relația cu corpul meu, iar,  în fond, acesta este motivul pentru care încerc să îți stârnesc interesul pentru a descoperi cum funcționează corpul tău. Atitudinea nouă față de corpul meu a atras după sine schimbări importante în stilul de viață (atenție la nutriție și la excesele la care îmi expun corpul) și în relațiile cu cei din jur (gestionarea momentelor de tensiune). Am integrat tehnici de respirație și noțiunea de mindfulness în rutina mea zilnică.

Respirația este o metodă excelentă de a îți activa sistemul nervos parasimpatic. Una dintre tehnici este respirația diafragmatică: prin creșterea implicării diafragmei (mușchiul principal al respirației) activăm nervul vag, care transmite semnale către creier pentru a induce o stare de calm și echilibru. Exercițiul este simplu și îl poți practica ori de câte ori simți nevoia:

1. Așează-te într-o poziție confortabilă fie pe spate, fie pe un scaun – important este să ai spatele drept.
2. Plasează o mână pe abdomen și cealaltă pe piept – astfel vei conștientiza mișcarea pe care o produce respirația.
3. Inspiră profund pe nas concentrându-te pe umflarea abdomenului, fără a mișca pieptul. La început ți se poate părea o mișcare „greșită” pentru că ești obișnuit să respiri umflând pieptul, nu abdomenul. Eu am repetat această tehnică întinsă pe spate și cu două cărți așezate pe abdomen pentru a înțelege mai bine mișcarea produsă de respirația mea.
4. Expiră lent ca și cum ai sufla într-un pai și observă cum abdomenul revine la poziția inițială.
5. Repetă acest ciclu timp de câteva minute.

Tehnica îți încetinește ritmul cardiac și îți relaxează corpul. Îți poate fi utilă practicând-o zilnic, dar și în clipele de dinaintea unui interviu sau după ce ai trecut prin momente care ți-au activat răspunsul de fugă, luptă sau îngheț.

Dincolo de toate acestea, reflectând la modul în care este structurat sistemul nostru nervos, îmi amintesc cea mai simplă, dar totodată importantă lecție: suntem alcătuiți din două sisteme complementare: unul pentru reacții în momente de stres și pericol și celălalt pentru repaus și regenerare. Prin oglindire, înțeleg că nu am fost construiți pentru a fugi la nesfârșit de sau pentru ceva, așa cu nu am fost construiți nici pentru a ne cufunda într-o semi-adormire deoarece nu părăsim zona de confort niciodată.

Sistemul nostru nervos ne arată că avem toate resursele necesare pentru a face față provocărilor, cheia pare să fie în a ne acorda timpul pentru odihnă și îngrijire pentru a ne pregăti pentru următoarea experiență.

Ceea ce NU pare să fie natural pentru noi este să rămânem blocați de o parte sau cealaltă: agitație constantă sau complacere letargică. Cu alte cuvinte, suntem echipați cu tot ceea ce avem nevoie pentru a face față dificultăților și pentru a accepta fluctuațiile vieții și a le transforma în oportunități de creștere. Perspectiva aceasta de evoluție și adaptare este una mai sănătoasă și mai realistă decât acea în care trăim într-o continuă așteptare și înghețare, stres și frici sau frustrare și nemulțumire  (în funcție de personalitate) din cauza faptului că lucrurile nu sunt ideale. Îți vorbesc despre reflecția mea pentru că se discută despre wellbeing (stare de bine) și este util să înțelegem beneficiile anumitor practici. Cu toate astea, există riscul ca aceste discuții să ne conducă spre așteptări nerealiste. Aici intervine paralela mea cu sistemul nervos: corpul nostru este o resursă și ne poate ghida atunci când ne pierdem direcția.